Te rugăm să întorci telefonul în poziție verticală pentru o experiență optimă. 🔄📱
 Meniu

Stagiuni Anterioare

Tragedia lui Carmen

dupa Georges Bizet

Tragedia lui Carmen

dupa Georges Bizet

Regie:
Ion Caramitru
Scenografie:
Maria Miu
Light design:
Chris Jaeger

Data premierei: 10.06.2010

Data ultimei reprezentații: 19.05.2011

Durata: 1 h 40 min / Pauză: Nu

Tragedia lui Carmen

de Marius Constant, Jean-Claude Carrière, Peter Brook,după Georges Bizet, Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, Prosper Mérimée

Versiune inedităa operei lui Georges Bizet, în regialui Ion Caramitru şi scenografia Mariei Miu, cu Orchestra OpereiNaţionale Române, dirijată de TiberiuSoare.

Unspectacol-eveniment, beneficiind de trei variante de distribuţie, cu nume deprimă mărime ale artei lirice şi actori consacraţi.

În variantacreatorilor de renume mondial - Peter Brook, Jean-Claude Carrière şi MariusConstant - coproducţia TNB-ONB, cu sprijinul UNITER - aduce o nouă viziuneasupra unei opere clasice, într-o inedită combinare a celor două domenii -teatru şi operă.

„M-am apropiatfără sfială de această lucrare. De la prima lectură am simţit că suntcompatibil cu substanţa ei. Ritmul,vioiciunea, senzaţia de autenticitate, de teatru adevărat m-au cuceritinstantaneu. Peter Brook şi Marius Constant au reuşit aproape imposibilul. Să restructureze şi să descopere virtuţiascunse unei capodopere. Ce-o fi asta? Încălcarea dreptului suveran alautorului?! Ingerinţă criminală?! Rebeliune artistică?! Dacă ar fi trăit însecolul nostru, Bizet ar fi fost bucuros să-şi recunoască opera în substanţa eicea mai intimă. În care personajele sunt vii şi zbuciumate ca nişte autenticecreaturi şi nu agitate fals şi obsedate numai de performanţele vocale. Se poatevorbi despre un hibrid în cazul Tragediei lui Carmen, dar despre unul genial,pentru care cei doi mari artişti şi-au dat mâna şi au contribuit esenţial. Pestetoate însă Muzica divină cu care Bizet îşi înzestrează personajele estepurtătoare de mesaj ceresc în încrâncenarea ei de a cânta iubirea şi suferinţaomului." (Ion Caramitru)

 

La Tragédie deCarmen      

Je brave tout, lefeu, le fer et le ciel même !

 

Se schimbă garda.E rândul lui Don José, un brigadier. O cerşetoare dă târcoale, e Carmendeghizată, cu ceata ei de manglitori. Cel de pază o goneşte. Apare Micaela, vinede la ţară, e mesagera mamei lui Don José, care-i trimite fiului o scrisoare,bani şi... un sărut...Un baiser de ma mère! Un trandafir - L'Amour! L'Amour! - aruncat de Carmen, care a pus ochii pebrigadier - întrerupe amintirea satului şi a mamei.  Carmen îşi începe ispititorul asalt amorosînsoţit de toată filosofia iubirii închisă în La Habanera... - spre disperareaMicaelei. Se vor bate pentruel. Carmen o loveşte cu cuţitul, faptă pentru care locotenentul Zuniga o vatrimite la închisoare, sub paza lui Don José. Dacă va fi liberă, îl va iubi -se vor întâlni la hanul lui Pastia, promisiune căreia Don José, cuprins deAmor, îi cedează. Ca urmare, va trebui să iasă din armată - unică şansă pentruun tânăr „de origine bască, orfan de tată, iute la mânie", care şi fuseseînchis pentru un scandal şi rănirea gravă a cuiva - umilit, fără grade, unsimplu soldat, un „brigadier îndrăgostit de o ţigancă!"

La hanul luiLillas Pastia. Copiii dau o mână de ajutor şi mai şterpelesc câte ceva. Zunigaare chef să se distreze. Dă sfaturi, e plin de sine, dar e şi emoţionat deîntâlnirea cu Carmen. La sfatul lui Pastia, care le e mijlocitor, se ascunde.Soseşte Carmen, încărcată cu mărfuri de contrabandă. Zuniga promite să răspundăgeneros favorurilor ei, pentru dans, pentru cântec ş.a. La han, Amorul, ca şivinul, costă. Din fericire, poate, pentru Carmen, apare Don José. Dar curând seaud trompetele, el trebuie să se întoarcă în cazarmă, la apel! Carmen seînfurie, nu suportă „concurenţa". Îl goneşte. El suferă că trebuie să plece şică ea nu crede în iubirea lui. Devine violent. Apare Zuniga. Cei doi se înfruntă, se luptă, Zuniga,sugrumat, cade mort. Bate cineva la uşă. Intră Escamillo, matador faimos. DonJosé ridică paharul, încercând să ascundă moartea lui Zuniga. Escamillo răspunde şi el cu un toast,ispitindu-i pe cei de faţă cu imaginea corridei pentru care se pregăteşte.Pastia şi Don José se vor debarasa de cadavrul lui Zuniga deghizat în clientbeat. Escamillo cântă şi o încântă pe Carmen, o acoperă de daruri. Don José se întoarce şi, gelos, îlprovoacă la luptă. Se bat.Carmen intervine şi-i desparte. Şi-o vor disputa altă dată. Escamillo îi invităla corrida din Sevilla... Et qui m'aime y viendra! - el e sigur de asta.

Don José, singurcu floarea de la Carmen - La fleur que tu m'avais jetée...şi cu imaginea ei subpleoape, îşi cântă dragostea, mărturisindu-se învins de stăpâna inimii lui. Ea se apropie încet: Carmen, je t'aime! Seîmbrăţişează. Carmen îl va lua pe Don José într-o tabără de-a lor. Acolo, lalumina flăcărilor, îndrăgostiţii se unesc în linişte şi taină. Şi-şi vor potoli focul inimii subcoviltir... Soseşte Garcia, „omul ei". Îi scoate afară pe cei doi. Don José aflăcine e Garcia; acesta îl ameninţă cu puşca. Don José răspunde cu pumnalul.Ies  să se bată. Singură, Carmen îşi dăîn cărţi, vrea să afle ce-i rezervă soarta: La mort! Toujours la mort! Se întoarce Garcia, seprăbuşeşte mort. Carmen îi cere lui Don José să plece. Se apropie Micaela, care revine, deşi i-e teamă,într-o ultimă încercare de a-l salva pe Don José. Credinţa şi dragostea ei suntmai puternice decât frica. Don José e de neînduplecat.

Ziua corridei.Copiii se joacă de-a taurul furios. Escamillo se pregăteşte de luptă. Şi seroagă. Intră Carmen. Urmează mărturisirea dragostei. Escamillo pleacă în arenă.Carmen vrea să-l urmeze, dar se opreşte. Apare Don José. Ea ştia că el va veni.Dar l-a aşteptat, pentru că ea nu cunoaşte frica. El o roagă să se întoarcă lael; vrea s-o salveze şi să se salveze... Loin d'ici, sous d'autres cieux. Dar Carmen e sinceră, nu-l mai iubeşte. Elo adoră, de dragul ei vrea să rămână bandit, şi o imploră să nu-l părăsească.Carmen însă nu va ceda niciodată: Libre elle est et libre elle mourra! Soldaţiiaduc trupul lui Escamillo, ucis de taur. Carmen nu mai are nici o ieşire.Bărbaţii pe care i-a iubit sunt morţi. E rândul ei. Tragedia lui Carmen se încheie. Don José îi ia gâtul.

Il fautpartir!........................................ Oui, c'est l'heure!......................................  C'est ici!

 

 

Carmen: Oana Andra
Florentina Onica
Claudia Andreia Deleanu
Don Jose: Vlad Miriţă
Răzvan Săraru
Lucian Corchiş
Escamillo: Iordache Basalic
Ionuţ Pascu
Ştefan Popov
Micaela: Mihaela Stanciu
Marta Sandu
Simonida Luţescu
Zuniga: Silviu Biriş
Dorin Andone
Eduard Adam
Lillas Pastia: Eugen Cristea
Garcia: Vasile Calofir
Eduard Adam
Copiii: Gabriel Scânteie
Răzvan Stroie
Alexandru Ghiţă
Andrei Ţârdea
Mihai Enescu
Vlad Stroia
Alexandru Manciu
Rareş Nedelea
Copiii : Cemo Yuksec
Petru Cuncea
Soldaţi: Eugen Mareş
Marian Mareş
Silviu Măluţan
Marian Neacşu
Alexandru Ene
Viorel Florea

Unele voci au spus că montarea lui Brook, prin reducţiilesale, ar fi devenit „un fel de melodramă a la Pinter”. Poate. Montarea luiCaramitru nu e suspectată de aşa ceva, nu e nici melodramatică, nici copleşitortragică, deşi se produc trei crime şi un al patrulea personaj răpus în arenă. Edinamică şi expresivă, echilibrată în alternanţa muzical-teatrală. Soliştiicântă în franceză, noi citim textele traduse pe un ecran în partea de sus a scenei,pasajele teatrale sunt rostite în română şi – curios – se disting foarte bine,spre deosebire de unele spectacole curente unde se pierd replici întregi într-odicţie deficitară şi slab volum vocal. Regizorul are simţul ritmului şi alcontrapunctului, scene obişnuite sunt urmate de momente lirice tulburătoare,tensiuni acumulate în diverse replici izbucnesc apoi în sunete grave, neliniştisunt scrutate uneori lăuntric în tonuri discrete, cu atât mai emoţionante.(...) Sunt scene memorabile – ademenirea pe patul roşu, proiecţia erotică pepânza de coviltir a căruţei nomazilor, excelenta pantomimă a coridei cu un grupde copii, candelele roşii aprinse la duetul alternativ Carmen-José. Muzicatristă, sfios prevestitoare, precede scena culminantă cu cei doi, în secundeamăgitoare de conciliere, când, cu un gest brusc, el îi taie beregata, ea ţipăscurt şi totul încremeneşte în tăcere înfiorată...”

Constantin Paraschivescu, Revista Teatru, nr.9-102010

La Naţionalul bucureştean nise oferă o dramă "esenţializată", sublimată prin muzică, ce durează,în loc de... trei ore, doar o oră şi jumătate. Un spectacol cu"ariile" cântate în franceză, cu traducere "la vedere", darcu dialogul rostit în româneşte. E o convenţie ce-l poate şoca, un pic, laînceput, pe spectatorul din România - neobişnuit cu astfel de practici - destulde frecvente pe alte scene europene. Dar şocul trece repede! (...) Într-adevăr,demersul lui Caramitru se traduce într-un spectacol fascinant. (...) Mergeţi săvedeţi acest spectacol, minunata punte spre Marea Muzică, minunat magnet-de-atras-spre-spectacolul-de-operătineri seduşi doar de muzica din... cluburi! 

Silvia Kerim, Formula AS: Marile iubiri nu mor niciodată  

Muzică divină", „iubire şi suferinţă" într-un spectacol de operă şi teatru.(...) O reprezentaţie inedită în peisajul stagiunii. Oprovocare pentru artişti, dar şi pentru public. „Carmen"de Bizeta fascinat de-a lungul timpului. (...) Ceaikovski o numea „cea maipopulară operă din lume". Captivaţi, contemporanii noştri Peter Brook şi MariusConstant (compozitor francez de origine română) aduc la rampă o ediţie modernă,care va deveni celebră prin spectacolul de la Paris din 1981. Această variantăeste preluată de Ion Caramitru, care duce astfel experienţa mai departe. (...) Învarianta lui Ion Caramitru, miezul povestirii şi al muzicii este omenescul.Asistăm la un spectacol cu personaje poetice şi reale. Vrăjiţi de muzica luiBizet, ne lăsăm prinşi în cercul dragostei cu gitana Carmen, Don José şitoreadorul Escamillo. Urmămim cu emoţie povestea, o trăim. (...) În adaptarea luiIon Caramitru este senzualitate, cruzime, dar şi ironie. Personajele au aerulcă participă la un joc. Unul fatal cu viaţa şi moartea. Cea mai puternică scenăeste în final, când Carmen este ucisă cu o lovitură de cuţit, de către DonJose, o imagine-ţipăt însângerată, într-o superbă lumină roşiatică. Admirabileste lucrul regizorului cu interpreţii. Cântăreţii sunt performanţi, infuzia deteatru pe care o aduce Ion Caramitru îi contaminează benefic. 

Ludmila Patlanjoglu, Puterea: „Tragedia lui Carmen" la TeatrulNaţional

...prin teatru arta lirică dobândeşte firescajungând la o formă spectaculară mai vie şi deci mai viabilă în privinţacomunicării.Nu intrăm în amănunte dar se ştie că atunci când un regizor deteatru reuşeşte să-i facă pe cântăreţi să joace nu doar cu faţa la public,ţepeni şi impersonali, să construiască relaţii aruncând în aer artifexuldecorurilor de mucava se poate spune că vom avea o piesă calpă de muzeu înminus. (...) A plăcut stilul simplu,lipsit de grandilocvenţa montărilor dereferinţă. A emoţionat un anume simţ al omenescului pe care încearcă să îltoarne în povestirea cu excese de senzualitate şi pasiune a lui ProspereMerimee. A convins efortul de a face din năbădăioasa Carmen o victimă a prostuluiei renume. 

Doina Papp, Revista22 - Bucureştiul cultural: CARMEN de la Merimee şiBizet la Peter Brook şi Ion Caramitru

Final de stagiune en fanfare la Naţionalulbucureştean. Cu o capodoperă a culturii universale, celebra operă „Carmen" deGeorges Bizet, într-o cuceritoare versiune dramatică semnată de un „trio" derenume (Peter Brook, Jean Claude Carriere, Marius Constant). Spectacolulromânesc n-ar fi urcat însă în galeria creaţiilor de referinţă fără minunaţiicreatori de cultură, de la directorul (de teatru şi de scenă) Ion Caramitru laactorii de operă şi de artă dramatică, decişi să înnobileze cu harul lor scenaşi publicul. (...) „Tragedia lui Carmen", premiera de la Naţionalul bucureştean,în coproducţie cu Opera Română şi cu sprijinul UNITER, reprezintă, în fond, ocuceritoare simbioză dintre teatrul dramatic şi cel liric, refuzând facilul,ceea ce unii ar fi putut numi, neargumentat, hibrid. Genialul Bizet ascunseseîn capodopera sa o inifinitate de sensuri şi valori, ca pleiada sculpturilorrare pe care artiştii nu au decât să le caute în blocul de piatră artistică allui Aristotel. Iar Ion Caramitru a simţit din plin aceste oferte (...). Unspectacol nobil, alert şi armonios, de cultură rară, care înnobilează nuamatorul de teatru sau de operă, ci iubitorul de frumos...  

Mircea M. Ionescu, Taifasuri: „Tragedia lui Carmen", ultimafascinaţie la Naţional 

Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google Chrome Versiunea 7+ Firefox Versiunea 4+ Internet Explorer Versiunea 8+ Opera Versiunea 4+ Safari Versiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo